duminică, 31 iulie 2011

Imaginaţia conduce lumea

Va intrebati probabil cui apartin aceste vorbe de duh..ei bine, veti fi uimiti. Nu apartin nicidecum vreo unul fiozof intelept, ci lui Napoleon Bonaparte. De acesta probabil ati mai auzit, cel mai des din cartile de istorie: nascut pe insula Corsica, Napoleon a fost unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie si a avut o ascensiune rapida in Armata revolutionara franceza, in ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea.
Silit să abdice, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiții neclare, câțiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821). Există două teorii importante cu privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic și cancerul la stomac. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Chiar daca viata lui Napoleon a fost una tumultoasa, jocul propus de Meki copiilor este ceva mai pasnic. Pentru numai 1 euro/luna, copiii au posibilitatea de a analiza, printre altele, doua imagini ale vestitului conducator, pentru a descoperi diferentele dintre ele.

Un comentariu: