Mergem la mare?

Cand eram copil abia asteptam sa merg la mare. Era punctul culminant al vacantei de vara, la care visam cu saptamani inainte si ma rugam sa nu ploua de fiecare data cand vizionam rubrica de Meteo. Seara dinaintea plecarii era cea mai grea: stiam ca trebuie sa ne trezim dimineata si totusi nu reuseam sa adorm. Si acum patesc asa inainte sa plec undeva a doua zi, mai ales daca trebuie sa ma trezesc in zori.
Ma zvarcoleam toata noaptea in asternut si adormeam intr-un final pe la 3 dimineata. Drumul era intotdeauna extraordinar de lung dar imi aduc aminte si acum mirosul marii: sarat si rece. Imi placea sa ma mangaie briza in fiecare dimineata si sa ascult pescarusii. La mare oricat ar fi de cald niciodata nu e prea cald.
Cand ma intorceam de la mare intotdeauna aveam atat de multe de povestit si abia asteptam sa mai mergem o data.
Acum constat ca am aceleasi sentimente de atunci pentru fenomenul Marea Neagra. Multi ponegresc litoralul romanesc, ca e muradr, ca e insalubru, ca sunt alge, ca sunt meduze, ca poti merge in Grecia cu aceeasi suma de bani. Un singur lucru as putea sa le transmit: duceti-va! Mie una Grecia nu imi evoca nici un sentiment, nu am fost niciodata, nu neg ca e frumos, dar pe mine ma cheama Marea Neagra. E ca un fel de dependenta ce trenuie alimantata in fiecare vara.
Inca un sfat daca plecati anul acesta la mare: pe langa crema de protectie nu uitati acasa revista preferata a copiilor. Caci atunci cand copiii se distreaza si parintii au parte de liniste